31 Mai – ZIUA REZERVISTULUI MILITAR

 

       Cu patru ani în urmă, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 467/2010 prin care instituie, pentru prima dată în România, Ziua Rezervistului Militar, zi înscrisă în prezent în capitolul „Sărbători militare” al Calendarului Tradiţiilor Militare

Redăm mai jos conţinutul acestei hotărâri:

Art. 1. Se instituie Ziua Rezervistului Militar, care se sărbătoreşte în fiecare an la data de 31 mai

Instituirea „Zilei Rezervistului Militar” exprimă aprecierea autorităţilor şi societăţii române faţă de cadrele militare în rezervă şi în retragere care şi-au servit cu devotament şi onoare ţara. Istoria consemnează fapte memorabile ale militarilor pe câmpul de luptă şi pe frontul nevăzut, care au contribuit la apărarea patriei şi a valorilor naţiunii române

Anul acesta, ca de altfel in fiecare an, la manifestarile dedicate ZILEI REZERVISTULUI MILITAR organizate la CERCUL NATIONAL MILITAR , de catre Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere – A.N.C.M.R.R.- au participat ca invitati membri ai ANCMRR ILFOV, alaturi de delegati din Bucuresti si filiale din tara,de veterani de razboi reprezentati de presedintele Asociatiei Veteranilor de Razboi , d-nul general locotenent Dragnea,de reprezentati ai ASOCIATIEI DIPLOMATILOR MILITARI ,de istorici si reprezentatii sectiei traditii militare din Ministerul Apararii Nationale. De asemeni am fost onorati cu prezenta generalilor si ofiterilor activi.

Am avut onorea sa-l avem in rindurile noastre pe MINISTRUL APARARII NATIOALE , D-nul MIRCEA DUSA ,care a adresat un mesaj catre cei prezenti si catre toti rezervisti miltari ,pe care il anexam aici cu voia dumneavostra, in integritatea sa.

„Sunt onorat sa ma pot adresa, cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, tuturor celor care au imbracat, cu onoare si demnitate, uniforma Armatei Romaniei, care si-au ales nu doar una dintre cele mai nobile profesii, dar si-au asumat cu determinare un destin aparte, acela al slujirii Tarii. Intotdeauna, armata in rezerva a fost pretuita si apreciata nu doar de catre militarii activi, ci de catre intreaga societate. Rezervistii armatei noastre sunt depozitarii unor valori profesionale si ai unor experiente de viata de o inestimabila valoare, sunt izvor de inspiratie si modele de urmat pentru cei care, in activitate fiind, le duc  mai departe visurile si idealurile

Anul acesta ne gaseste cu speranta, dupa o perioada grea si nemeritata pentru rezervistii armatei noastre. Guvernul Romaniei a indreptat nedreptatea facuta in anii trecuti, prin revenirea la cuantumul pensiilor din anul 2010. A fost un act reparatoriu, absolut necesar si din care speram ca au fost invatate lectiile necesare. Fara a ne ancora in trecut, consider ca ne putem uni eforturile pentru  a reda demnitatea militarilor. De aceea, puteti fi incredintati, dragi rezervisti, ca va voi fi alaturi si voi fi un  partener onest

Va multumesc pentru faptul ca sunteti permanent alaturi de noi, si pentru sprijinul pe care l-am avut din partea asociatiilor Dumneavoastra, de fiecare data cand a fost nevoie de dialog. Expertiza valoroasa pe care o aveti ne ajuta zi de zi in fundamentarea celor mai bune decizii pentru a dezvolta sistemul national de aparare si a oferi o perspectiva cat mai buna a sistemului social in beneficiul militarilor. Apreciez eforturile sustinute ale asociatiilor cadrelor militare in rezerva si in retragere care au actionat cu consecventa pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale pensionarilor militari. Cu ocazia aniversarii de astazi, va adresez cele mai calde urari de sanatate Dumneavoastra si celor dragi.”

LT.COL.(r) MARCON Romeo

 

ANCMRRIlfov img1

ANCMRRIlfov img2

 

ANCMRRIlfov img3

 

ANCMRRIlfov img4