163 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu

Astazi in Centrele de cultura din tara, se marcheaza implinirea a 163 de ani de la naşterea  poetului Mihai Eminescu. Cu aceasta ocazie cadrele militare in rezerva si in retragere din cadrul asociatiei ANCMRR-ILFOV, aduc un omagiu celui ce a creat “ dulcea limba romaneasca”, luceafarul literaturii romane, Mihai Eminescu.

Mhai Eminescu, luceafarul literaturii romane

Mhai Eminescu, luceafarul literaturii romane

Se naste la Botosani la 15 ianuarie 1850, ca fiu al caminarului Gheorghe Eminovici si al Ralucai. Este al saptelea copil dintre cei 11 ( 4 fete si 7 baieti ). Copilaria si-o petrece la Ipotesti. Din 1858 urmeaza clasele a treia si a patra prima la Cernauti. In 1860 se inscrie la gimnaziul nemtesc  de aici. Nesuportand riguorile disciplinei scolare, se intoarce la Ipotesti, apoi merge la Botosani ca practicant la tribunal iar dupa aceea, copist. Este ispitit de reprezentatiile de teatru ale trupei “Fanny Tardini”-Al.Vladicescu de la Cernauti si se angajeaza ca sufleor; in aceasta calitate insoteste actorii intr-un turneu prin Transilvania. Revine, in toamna lui 1865 la Cernauti si locuieste in casa profesorului Aron Pumnul, de a carui biblioteca se ingrijeste. La moartea acestuia ( ianuarie 1866 ), ii inchina oda “ La mormantul lui Aron Pumnul”, publicata in brosura “ Lacramiorele invataceilor gimnazisti”. In luna februarie aceluiasi an debuteaza in revista “ Familia” de la Budapesta cu poezia “ De-as avea”.Directorul revistei iosif Vulcan ii schimba numele din Eminovici in Eminescu. Intre 1867 si 1869, parasind Bucovina poetul rataceste prin Transilvania si Muntenia, cu trupele de teatru ale lui Iorgu Caragiale si, mai apoi, a lui Mihail Pascaly. Este sufleor, copist, si la nevoie chiar actor. In toamna anului 1869, trece prin Botosani si tatal sau ii intrerupe peregrinarile, trimitandu-l la studii in Viena. Aici fara actele necesare ( diplona de Bacalaureat ) prin care sa dovedeasca terminarea liceului se inscrie ca “audient” la universitate. Frecventeaza cursuri de filozofie, limbi romanice, medicina, economie, etc. Se apropie de cercul Societatii literare “ Junimea “ de la Iasi, careia ii trimite cateva poezii ( “ Venere si madona”, “ Epigonii”, “ Mortua est!” ), publicate imediat in revista “ Convorbiri literare”. La Viena se imprieteneste cu Ioan Slavici; impreuna cu acesta organizeaza marea serbare studenteasca de la Putna ( 1871 ). In anul 1872 revine in tara. La 1 septembrie citeste in sedinta junimii nuvela fantastica “ Sarmanul Dionis”, care starneste uimire printre cenaclisti prin caracterul ei neobisnuit. Titu Maiorescu afirma ca este o capodopera si textul se publica imediat in “ Convorbiri literare”. Tot Maiorescu il determina sa-si continue studiile la Berlin, in vederea unei cariere universitare. Cu ajutorul banesc acordat de “ Junimea” sta doi ani la universitatea din Berlin, unde audiaza cursuri de filozofie, istorie, limba sanscrita si mitologie. Nu isi incheie studiile si nu-si da doctoratul asa cum intentionase. Reintors la Iasi ( 1874 ), este numit director al Bibliotecii Centrale Universitare, apoi revizor scolar al judetelor Vaslui si Iasi.

Acum il cunoaste pe Ion Creanga invatator la scoala primara din Sararie, si leaga cu acesta o prietenie durabila. In aceeasi perioada  poate fi plasat romanul de dragoste cu Veronica Micle, cea care in timpul studentiei poetului, venise la Viena special sa-l cunoasca. Paralel cu febrile activitate poetica Mihai Eminescu devine redactor la “ Curierul de Iasi”, unde publica in anul 1876, pe langa articole, doua proze: “La aniversara” si “ Cezara”. La “ Convorbiri literare” vad lumina tiparului poezii ca: “ Melancolie”, “ Craiasa din povesti “, “ Lacul “, “ Dorinta “, ” Calin ( File din poveste ) “, “ Strigoii “, etc. In toamna anului 1877 pleaca la Bucuresti si intra in redactia ziarului conservator “ Timpul”, unde va depune ca redactor, redactor sef ( 1880 ) si chiar reporter parlamentar o continua si constiincioasa activitate. In acesta perioada scrie si publica, printre altele, ” Povestea codrului “, “ Singuratate “, “ Rugaciunea unui dac “, “ Revedere “, “ Pe aceeasi ulicioara “… Tot acum definitiveaza cateva dintre capodoperele sale: “ Oda ( in metro antic ) “, “ Scrisorile “, “ Glossa ”, “ Luceafarul “; pe aceasta din urma o trimite in 1883 Almanahului Societatii Academice Social-Liberale “ Romania juna ” din Viena. Este ultimul an de creatie al poetului, pentru ca boala il va impiedica sa mai scrie de acum inainte. La sfarsitul anului 1883, ii apare prima editie a unui volum de Poezii prin grija si cu prefata criticului Titu Maiorecu,cel dintai care a avut intuitia geniului eminescian.

Restabilit partial, dupa tratamentul la un sanatoriu de langa Viena, poetul traieste olunga si dureroasa agonie vreme de sase ani, pana la 15 iunie 1889, cand se stinge din viata.

Sursa: manual de Limba si literature romana, editura  ART